Spectacolul „Through Europe in Dance Steps” (Prin Europa în Paşi de Dans) a avut loc ieri, la ora 15.00 la Casa Studenţilor din Craiova. La eveniment au participat 25 de tineri din cinci ţări europene: Italia, Polonia, Turcia, Lituania şi România.

Tinerii, care au vârste între 18 şi 25 de ani, au pregătit, timp de o săptămână, cinci dansuri tradiţionale, îmbinate cu elemente moderne, în cadrul proiectului „Through Europe in Dance Steps”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Youth in Action (Tineret în Acţiune). Spectatorii lor au fost componenţi ai Ansamblului folcloric „Muguraşul”, cei care, cu o zi înainte, i-au impresionat cu dansurile tradiţionale româneşti pe participanţii la proiect. Aceştia au învăţat de la dansatorii ansamblului să joace hora şi sârba. Echipele care au prezentat dansurile în timpul spectacolului au fost mixte, având câte un participant din fiecare ţară. „Vrem să demonstrăm că Europa chiar reprezintă unitate în diversitate. A fost o săptămână minunată, în care am învăţat foarte mult unii de la alţii, am comunicat, am depăşit diferenţe şi bariere artificiale. Tinerii sunt viitorul Europei şi prin asemenea proiecte învăţăm să ne preţuim unii pe alţii”, a declarat facilitatorul proiectului, Adina Calafeteanu.

Cei 25 de tineri au avut o săptămână încărcată, cu workshopuri diverse, de la dans, la comunicare, cu repetiţii, cu stabilirea unor noi idei de proiecte, dar şi cu o excursie la Târgu Jiu

sursa gds.ro pentru ca imi este foarte lene sa scriu si sunt foarte obosit. Si promit sa revin si cu niste poze pentru ca s-au facut in jur de 15 Gb de poze😀