Dupa vreo 20 de ore de colindat am ajuns in sfarsit acasa, dar nu pentru mult timp pentru ca pe la ora 9 o sa plec in oars. In timpul acestor 20 de ore pe care le-am petrecut mergand aproape din casa in casa, defapt decat pe la cativa prieteni si pe la casele noastre, iar daca tin cont de faptul ca noi am fost in jur de 30 de persoane, reducand faptul ca unii dintre cei care au fost la colindat erau si frati, ajung la concluzia ca numai la cel putin 20 de case a trebuit sa mergem pentru ca era la casele noastre, plus celelalte case al prietenilor care sunt insurati si cu copii si care nu au putut pleca cu noi la colindat. Fiecare casa ne-a intampinat cu caldura in suflet si cu bucurie, dar si cu palinca, bere, vin, etc.
Un lucru frumos care s-a intamplat pe carcursul nopti si a zilei de azi, a fost faptul ca a nins aproape non-stop.
Astept sa vina anul urmator sa merg din nou la colindat cu prieteni mei de aici din ardeal